Grindeanu despre revenirea în PSD: Inima mea rămâne aproape de PSD și atunci chiar va fi o alegere simplă și mă voi reîntoarce

Grindeanu despre revenirea în PSD: Inima mea rămâne aproape de PSD și atunci chiar va fi o alegere simplă și mă voi reîntoarce
Publicat: 26/12/2019, 20:50

„Eu de doi ani și jumătate nu am mai fost în sediul PSD Timiș. Pe mine m-a onorat invitația lor. M-am dus și pentru a îmi arăta mulțumirea mea pentru oamenii care au fost alături de mine acum doi ani și jumătate. PSD Timiș, acum doi ani și jumătate, a fost probabil prima organizație care a tras un semnal de alarmă și a spus că PSD ar trebui să se reîntoarcă la o cale corectă, că PSD poate și-a uitat menirea și că ar trebui respectată democrația internă de partid. Probabil că asta au vrut și astăzi să îmi transmită foștii mei colegi. Am fost destul de emoționat. Aș face o recomandare conducerii centrale a partidului. Să țină cont de organizația din Timiș pentru că este o filială cu personalitate și care a avut tăria să spună «stop». Era timpul să se spună «stop» și poate că istoria era cu totul alta astăzi”, a afirmat Sorin Grideanu, joi pentru Mediafax.

Acesta a precizat că funcția de conducere a ANCOM nu îi permite să fie membru de partid.

„Eu sunt în acest moment președinte la ANCOM. Asta nu îmi dă dreptul să fiu membru de partid. Ar fi o incompatibilitate. Îmi place mult ceea ce fac acolo. Am reușit, împreună cu colegii de acolo, să stabilizăm un pic această Autoritate”, a completat Grideanu.

Întrebat dacă este o variantă renunțarea la șefia ANCOM în favoarea unei reînscrieri în PSD și ulterior a unei candidaturi la Congresul din februarie, el a spus că se va gândi la această opțiune. Fostul premier a adăugat că, din experiența sa, funcțiile sunt trecătoare.

„O să mă gândesc foarte serios în aceste zile de sărbători. Le-am spus și foștilor mei colegi în lasă că, din perspectiva mea, Congresul din februarie nu ar trebui să fie despre cine, ci ar trebui să fie despre ce vrea să facă PSD. Cum să ajungă să se reconecteze cu membri de partid, să se reapropie de cetățeni, să repună în funcțiune ceea ce de fapt a dat forța PSD-ului în 30 de ani și anume acea armată nevăzută de simplii membri. Dincolo de orice, am văzut văzut multe și am fost în multe funcții. Funcțiile sunt trecătoare. Dacă aș face acest pas, cea mai importantă calitate pe care aș avea-o ar fi cea de membru. Prin toate experiențele prin care am trecut, cel puțin în ultimii ani, chiar realizez că aceste funcții sunt trecătoare”, a explicat Sorin Grindeanu.

Chestionat de Mediafax cum comentează intenția lui Marcel Ciolacu de a candida la șefia PSD și a Gabrielei Firea la cea de președinte executiv al PSD, actualul șef al ANCOM a ținut să mulțumească conducerii interimare a partidului pentru repetatele invitații de a reveni în echipa formațiunii.

„Țin să le mulțumesc celor din conducerea interimară pentru repetatele invitații de a reveni în echipă. Atât domnul Ciolacu, cât și domnul Stănescu mi-au tot adresa mie și altor foști colegi invitația de a reveni. E un pas pe care, dacă o să îl fac, o să vreau să îl fac știind foarte bine încotro se îndreaptă PSD și asta înseamnă inclusiv ce spuneam mai devreme. Să mă uit foarte atent ce va însemna acest Congres, despre ce va fi vorba în acest Congres dincolo de competiții, mi se par mai puțin importante, și direcția pe care o apucă PSD”, a subliniat Grindeanu.

El a adăugat că PSD „trebuie să redevină acel motor care a fost”.

„Motorul care a dus la integrarea Românie în NATO, în UE și care a făcut foarte multe lucruri bune. PSD trebuie să își dea seama de ce înseamnă social-democrație modernă, europeană, trebuie să se reconecteze la aceste valori europene, trebuie să își redeschidă porțile. Toate aceste lucruri nu pot fi făcute decât într-un dialog permanent cu simplii membri, pentru că de aici vine forța PSD. Când aceste lucruri vor fi îndeplinite, sigur eu nu am ascuns niciodată că sunt om de stânga. Inima mea rămâne aproape de PSD și atunci chiar va fi o alegere extrem de simplă și anume mă voi reîntoarce”, a conchis Grindeanu.

Reacția vine în contextul în care Sorin Grindeanu a participat, joi, la o ședință extinsă a organizației PSD Timiș, ocazie cu care foștii colegi de partid i-au adresat invitația de a se reînscrie în formațiune, a anunțat liderul filialei din Timiș, Alfred Simonis.

În anul 2017, fostul premier Sorin Grindeanu a fost exclus din PSD. Acesta conducea organizația social-democrată din Timiș. În noiembrie 2017, el a fost numit în funcția de președinte al ANCOM. Mandatul său expiră în anul 2023.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Dentista Marina Gavril ar fi fost ucisă la comandă. Luni a fost înmormântată în R....
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Detalii terifiante din ancheta crimei de la Brăila! Unde a fost descoperit ADN-ul suspectului care...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
Statul VREA BANII românilor. Formular și plată până pe 31 decembrie. S-a dat lege în...
Misterioasa apariție a Coca-Cola. Drogul din prima rețetă
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Emmanuel Macron a vizitat Satul Olimpic înainte de Jocurile de la Paris 2024